Conditii de viață și muncă în ITALIA



Capitala
Roma
Împărțire administrativă
Italia este împărțită în 20 de regiuni (regioni). Cinci dintre ele au statute speciale de autonomie și pot adopta la nivel regional legi în anumite domenii.
Regiunile sunt împărțite în 110 provincii (province) sau orașe metropolitane (città metropolitane) și 8.100 de comune (comuni).
Orașe principale
Roma, Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova, Bologna, Florența, Bari, Catania
Limba oficială
Italiana
Moneda
Euro (EUR)
Populație
+60 milioane de locuitori
Condiții de muncă
Actele necesare pentru mutarea în Italia sunt:

  • pașaport sau document de identitate valabil UE/ SEE
  • card european de sănătate emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România
  • certificate, diplome, atestări și referințe privind ocuparea altor locuri de muncă (în original și traduceri legalizate)
  • orice alte permise și licențe (de exemplu permisul de conducere)
  • CV-uri și scrisori de intenție (traduse)
  • înscrierea în Registrul de evidență a populaţiei/”Anagrafe” de la nivelul Primăriei locale, în caz de ședere mai mare de 3 luni
  • cetățenii care se află legal în Italia de cel puțin 5 ani pot obține dreptul de ședere permanentă
     
Prefix telefonic internațional
+39
Fus orar
Cu 1 oră în urmă față de ora României
Clima
Clima este temperată pe cea mai mare suprafață. Variațiile sunt mici, în funcție de regiune. Vara nordul este călduros cu precipitații scurte și moderate. Centrul  se poate considera că este mai umed, cu multe precipitații, pe când sudul este stăpânit de soarele arzător pe aproape toată perioada anului. Iarna Torino, Veneția sau Milano sunt dominate de frig, în timp ce în Toscana temperaturile se apropie de 0°C. Sudul este în schimb undeva între 10 și 20°C.
 
Sărbători naționale
  • 1 Ianuarie - Anul Nou (Capoddano)
  • 6 Ianuarie - Epifania (Bobotează)
  • Dată variabilă - Duminica Paștilor
  • Dată variabilă - A două zi (luni) de Paști (Lunedi dell’Angelo)
  • 25 Aprilie - Ziua Eliberării (Festa della Liberazione)
  • 1 Mai - Ziua Muncii (Festa del Lavoro)
  • 2 Iunie - Ziua Republicii (Festa della Republica)
  • 15 August - Înălțarea Fecioarei Maria (Ferragosto)
  • 1 Noiembrie - Ziua Tuturor Sfinților (Tutti i Santi)
  • 8 Decembrie - Sărbătoarea Neprihanitei Zamisliri (Immacolata Concezione)
  • 25 Decembrie - Crăciunul (Natale)
  • 26 Decembrie - Sfântul Ștefan (Santo Stefano)
     
Sistem medical
Recomandarea este ca orice cetățean care pleacă la muncă în străinătate să încheie o asigurare medicală privată.
Accesați pentru detalii sistemul național de sănătate italian.
 
De vizitat
Coasta Amalfi
Este situată în sudul țării și este una dintre cele mai frumoase porțiuni ale Mării Tireniene. Impresionează prin arhitectură, capodopere artistice, locuințe așezate pe cornișele abrupte de pe coastă. Coasta amalfitană este inclusă în patrimoniul UNESCO din 1997. Alături de insula Capri, reprezintă una din cele mai populare atracții turistice.

Cinque Terre
Cele Cinci Pământuri reprezintă o mică porțiune de coastă stâncoasă a Rivierei italiene. Cele 5 așezări sunt ca o călătorie în timp, drept pentru care zona de coasta, cele 5 sate precum și dealurile care le înconjoară fac parte din Patrimoniul UNESCO. În 1998 Ministerul Mediului din Italia a declarat întreaga arie marină ca fiind protejată de lege.

Lago di Como
Situat în Lombardia la o altitudine de 199 m, într-o depresiune înconjurată de munți de granit și calcar, Lacul Como este alcătuit din 3 brațe: Colico, Como și Lecco. Zona centrală este ocupată de dealuri fermecătoare.

Isola di Burano
Burano este o insulă în nordul lagunei Veneziene la 11 km de Murano și Venezia. Este faimoasă pentru dantela produsă aici, pentru măștile veneziene sau obiectele din sticlă de Murano. Impresionează și prin casele tradiționale viu colorate.

Veneția
Este principalul oraș al regiunii Veneto și al Italiei nord-centrale. În 1979 întregul oraș și laguna au fost declarate patrimoniu al umanității de către UNESCO. Cele 6 cartiere (sestieri) cuprind 118 insule și 354 de poduri, dintre care Podul Rialto este chiar un simbol al orașului. Piața San Marco este una din cele mai frumoase din lume și este considerată centrul orașului. Aici se găsesc Bazilica San Marco, Palatul Ducal și clopotniță bazilicii.

Colosseum di Roma
Este probabil cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Român. Cea mai mare construcție la vremea lui, Colosseumul este și astăzi cel mai mare amfiteatru care poate fi vizitat. Construit pe locul unui lac artificial, avea o fundație de 12 m grosime și cuprindea Domus Aurea, statuia Colossus a lui Nero că i-a și dat în final numele.

Teatro alla Scala – Milano
Adeseori numit doar Scala din Milano, reprezintă unul din cele mai faimoase teatre de operă din lume. Inaugurat în 3 august 1778 sub numele de Nuovo Regio Ducale Teatro alla Scala, își începe în fiecare an sezonul tradițional în 7 decembrie  de ziua Sfântului Ambrozie - patronul orașului, iar spectacolele trebuie să se încheie neapărat înainte de miezul nopții. Foaierul teatrului găzduiește și un muzeu ce conține valoroase picturi, schițe, statui, costume și diferite documente referitoare la compania de operă La Scala.

Bazilica San Marco
Cea mai mare dintre bisericile Veneției, situată în piața cu același nume și adiacentă Palatului Dogilor, este închinată Apostolului Marcu. Este cunoscută și sub numele de Domul din Veneția și este catedrala patriarhală a orașului.

Cortina d’Ampezzo în Alpii Dolomiți
Situat în sudul Alpilor Dolomiți italieni și provincia Belluno-Veneția, orașul este de fapt stațiune alpină și este popular pentru sporturile de iarnă și Jocurile Olimpice organizate aici. Tot aici s-au turnat și Pantera Roz (1963), James Bond, (1981) Vacanze di Ntale (1983) sau secvențe din Cățărătorul.

Grotta Azzurra
Peștera marină situată pe coasta insulei Capri. Este lungă de 50 m în stâncă și adâncă de aproximativ 150 m, iar fundul este acoperit cu nisip.
 
De reținut
Italia este prima țară europeană unde a apărut furculița pentru că era necesară la paste.

Turiștii care comandă cafeaua în limba engleză au șanse să plătească dublu, pentru că băștinașilor li se acordă discount-uri.

Robinetul pentru apă caldă este marcat cu litera „C” de la „Calda”. Nu se încurajează totuși folosirea apei de la robinet din cauza problemelor cu apeductul la nivel național.

Italia posedă aproximativ 60% din patrimoniul cultural mondial.

Orarul avioanelor și trenurilor este trecut cu aproximație.

La început compania Lamborgini producea tractoare.

Uniforma polițiștilor italieni este cusută de casa de modă italiană PRADA.

Multe din universități nu au program de examene, acestea fiind susținute atunci când studenții consideră că sunt pregătiți suficient.

Accesul în mare noaptea și depozitarea apei de mare sunt interzise prin lege.

Bonurile de cumpărături trebuie păstrate. În cazul unui control al poliției, cei care nu le prezintă sunt aspru amendați.

Se recomandă procurarea uleiului de măsline de la săteni și a vinului din magazine.

În Florenza se găsește cea mai mare zonă pietonală din lume.

Localnicii consumă rar băuturi spirtoase sau sucuri, preferând vinul sau apa plată și mai rar berea.
Linkuri utile